Parkour este o disciplină fizică inspirată de mişcarea corpului omenesc.
Se concentrează pe mişcarea eficientă, neîntreruptă înainte, peste, pe
sub, în jurul şi prin obstacole (atât naturale cât şi artificiale)
într-un anume mediu înconjurător. Astfel de mişcare poate apărea sub
formă de fugă, sărituri, căţărări şi tehnici mai complexe. Scopul
parkour-ului este ca practicantul să-şi adapteze mişcarea la orice
obstacol din calea sa.
Unii oameni găsesc multe similarităţi între parkour şi cascadoriile şi
tehnicile celebrului actor şi practicant de arte marţiale Jackie Chan.
Totuşi, alţii privesc parkour-ul ca pe o artă asemănătoare dansului: o
formă de a materializa mişcarea corpului omenesc în cea mai frumoasă
formă a sa. Parkour este adesea legat de ideea de libertate, în forma
abilităţii de a depăşi aspecte din preajma ta care tind să limiteze, de
exemplu balustrade, grilaje, rampe, scări sau pereţi, cuprizând
libertatea la un nivel non-fizic deasemenea.

Antrenamentul este inspirat din "L'éducation Physique Virile Et Morale
Par La Méthode Naturelle" (metoda naturală de educaţie fizică şi morală)
cunoscută şi sub denumirea de Hebertisme, concepută de Georges Hébert
(1875-1957), fost ofiţer naval care în călătoriile sale în Africa a
fost uimit de abilităţile fizice ale populaţiei indigene: „Corpurile lor
erau splendide, flexibile, sprintene, agile, rezistente şi cu toate
astea nu aveau un alt antrenor în gimnastică decât viaţa lor în natură.“
G. Hébert
Această metodă naturală consta original în construirea unor trasee cu
obstacole, parcours du combattant, în care, pe lângă mişcările specifice
parkour de astăzi, se regăseau şi probe de înot, de ridicare de obiecte
grele, de aruncare a unor obiecte, cvadrupedie şi de luptă corp la corp
cu un partener. Spre deosebire de parkour, în "metoda naturala", toate
exerciţiile sunt executate fără încălţăminte iar scopul metodei este
acela de a crea indivizi puternici atât fizic cât şi psihic, moral:
"etre fort pour etre utile" (puternic ca să ajuţi) şi "etre et durer"
(este şi durează) fiind motto-urile practicanţilor. Acest gen de trasee
inspirate din metoda naturală se regăsesc şi astăzi în incintele
militare din toată lumea.
Cel care a preluat şi a adaptat metoda naturală a fost David Belle
(n. 29 aprilie 1973), inspirat de tatăl său, Raymond Belle (1939 -
1999), fost militar în Vietnam recunoscut pentru faptele sale de eroism
în cadrul "sapeurs-pompiers" - pompierii militari din Paris. David Belle
a părăsit şcoala la 15 ani şi s-a dedicat în totalitate dezvoltării
artei sale, Le Parkour. Pe acest drum l-au urmat mai multe persoane
printre care şi grupul Yamakasi, Jerome Ben Aoues, Sebastien Foucan, Les
Tracers ş.a.
În urma popularizării disciplinei, mai ales prin documentarul Jump
London, urmat apoi de Jump Britain, diferite ramuri bazate pe latura
fizică a parkour au apărut, înclinate mai degrabă spre mişcări
spectaculoase. Aceste discipline sunt: 3run, free-running, etc. Altele
bazate pe aceleaşi principii au fost aduse în actualitate: yamakasi,
multilevelmoves, tricking, street stunts.


!!!NON-RIVALITATE!!!
Competiţia împinge oamenii să lupte împotriva altora pentru satisfacţia
unei mulţimi şi/sau beneficiul câtorva oameni de afaceri prin
impresionare. Parkour e unic şi nu poate fi un sport de competiţie fără
a-şi ignoră esenţa altruistă de a se dezvolta. Dacă parkour devine un
sport, va fi greu să predai şi să răspândeşti cu seriozitate parkour ca o
activitate non-competitivă. Prin aceasta se va răspândi un nou sport
care, dacă va fi numit parkour, nu-şi va mai păstra esenţa filozofică.


Traceur : Practicant de parkour. Termenul provine din verbul "tracer"
care în limbajul de argou francez înseamnă "a scăpa", a evada sau a
ajunge undeva rapid prin fugă sau pe bicicletă sau cu maşina, a te
grăbi.

tare..

da foarte tare si eu stiu putin Parkour

Bv;)

Bv

frate. bvo .

foarte tare