Ieri , dupa o noapte nedormita , spre dimineata , am sarit in coviltirul masinii mele si am mers intr-un mic oras cu pretentii de capitala . Dupa 300 de km , cateva depasiri si evitari de politisti , am oprit in fata institutiei unde trebuia sa ajung . Ma imbracasem ... lejer . O pereche de veluri bleumarin , o camasa cu dungi bleumarin si un plovar bleumarin . Nimic ... incitant . Nimic ... care sa sara in ochi . Si asta pana la pantofi . Pentru ca erau rosii , De un rosu puternic . Un rosu care ii facea pe oameni sa intoarca privirea abulica de la ceea ce faceau si sa se uite la ei .Pantofii mei rosii. Si nu glumesc ...chiar ii am in hol.



Calcam prin holul aglomerat de oameni si oamenii se uitau la redul pe care calcam . Unii zambeau , altii ma lua repejor la analizat . Ce pana mea au ei cu pantofii mei ? Si mai els , de ce se simteau parca datori sa se intrebe daca sunt vre-o marca anume ? Da , stiu ... un fost ministru se afisase cu o pereche la fel , prin Monte Carlo , luna trecuta . So what ? Privirile lor , nedumerirea sau poate zambetul , m-a facut sa scriu :

Putem oare vreodata sa stim daca am facut alegerea cea mai buna ? Ne-am ales pantofii care ne reprezinta , am comandat oare ceea ce intr-adevar ne place din meniu, masina oare ni se potriveste , casa in care sa ne ragasim si peste 5 ani , ne-am cumparat, intradevar, mancarea cu cele mai putine calorii si aditivi, ...din marea oferta de pe piata, ne-am ales, intradevar, cel mai bun partener de viata ?! Habar nu avem ... ne punem aceste intrebari doar cand , poate ca si mine , ne amintim de pantofii, pe care am dat o carutza de bani, ca zac in dulap de o gramada de vreme, i-am incaltat o singura data, ne-am grabit cand ne-am ales masina, casa a fost un compromis, cea mai buna mancare din meniu a comandat-o un prieten si am gustat, intamplator, din curiozitate,... iar partenerul de viata, in comparatie cu ceilaltii, are atatea minusuri, incat te intrebi pe ce lume ai fost cand te-ai indragostit de el !

Viata , din nefericire , ne face sa intelegem ca fiecare lucru pe care il cumparam il privim ca pe o investitie .Ne este dificil sa renuntam la ele , chiar poate pentru ceva mai bun . Din nefericire , partenerul de viata este partea de viata care e cel mai greu de schimbat . Aici stau lucrurile cel mai rau . Ce faci atunci cand il iubesti enorm, dar nu te intelegi deloc cu el ? Ce faci atunci cand nu poti fara el, dar nu-l mai admiri, nu intelegi ce spune, iti repugna mecanismele care stau in spatele comportamentului sau, cand va intelegeti de parca unul ar fi cioara si celalalt magar ? Stiu, ar trebui sa intervina ratiunea, dar uneori nu intervine. Sau intervine mult mai tarziu, dupa prea multa suferinta, suferinta cu atat mai inutila, cu cat se dovedeste cu totul inutila ! Sau ce faci atunci cand el te insala ? Sau ce faci atunci cand se poarta oribil cu tine, desi iti spune ca te iubeste ? Ce faci, ce faci, ce faci ? Atata stim, ce facem !

E normal ca, atunci cand vezi ca nu te intelegi deloc cu partenerul tau de viata, sa pleci fara sa te uiti in urma ?
Cand pleci prea usor si cand stii sigur ca ai facut tot ce se putea face ? E semn de putere ca pleci sau e semn de slabiciune ? Sunt oameni care parasesc pentru ca asta le da putere! Trebuie sa recunoastem ca e o forma de voluptate sa spui gata, mai ales daca celalalt plange, te implora sa-i mai dai o sansa ! Daca-i mai dai o sansa, gata, s-a instaurat dependenta ta de-a parasi si dependenta celuilalt de-a se milogi. Daca parasesti si celalalt te paraseste, simplu, si el, s-ar putea sa te vindeci pe viata de aceasta meteahna ! Daca celalalt iti hraneste orgoliul, voluptatea si puterea, rugandu-se de tine, o sa parasesti incontinuu. E ca un drog !



Au curs rauri de cerneala si pagini multe despre asta ... Sau despre postura dintre o victima si un calau . Ajungem , poate cu totii , sa ne iubim partenerul de viata desi stim ca ne este calau . Si speram , intr-o speranta paradoxal inconstienta ca, daca il vom iubi suficient acela nu ne va face rau. Meseria aceea de calau nu este una pentru care iubirea sa fie un must have . Din contra , e necesara ura , dispretul chiar si pentru o victima ce ii cade la picioare neputiincioasa , pentru ca vede ca teroarea este cea care a facut victima sa il iubasca . Un calau , cred eu , se astepta ca victima sa moara scuipandu-l ! Pentru ca stie (crede) ca asta merita ! Faptul ca stie (crede) ca merita sa fie dispretuit il face, de fapt, calau !

Daca in adancul sufletului sau , calaul n-ar mai gasi motive sa se dispretuiasca , cred ca ar icepe sa isi caute un alt job , nu l-ar mai satisface sa obtina putere prin teroare , s-ar ingrozi probabil sa vada spaima in privirile celuilalt . Deocamdata, singura putere pe care o detine este aceea de-a reteza (capete, orice !). Doar e mai simplu ca tai decat sa sa cresti, asta se stie ! Deseori ne razbunam pe altii doar pentru ca ne este greu sa o facem pe noi , pe greselile noastre . Uneori, mai exista si oameni care inteleg asta si aproape benevol isi amarasc viata suportandu-ne ! Psihologii stiu ca oamenii care ne fac rau nu o fac pentru ca au ceva cu noi ci pentru ca au ceva cu ei , cu sufletul sau cu mintea lor . O fi oare bine sa toleram pe langa noi un astfel de om , chiar daca se spune ca orice om merita sa fie iubit?

Mai vrei sa fii gagica mea , a calaului cu pantofi rosii ?